MENIU

8 august, Ziua Internaţională a Pisicii. Tu ce cadou i-ai făcut?

Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare. Festivităţile iniţiale pentru Ziua internaţională a pisicii (#InternationalCatDay) au fost organizate pentru prima dată în 2002 de către Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (IFAW).

Împreună cu alte grupuri pentru drepturile animalelor care s-au alăturat pentru a sărbători, 8 august a fost declarată a fi ziua în care să apreciem şi să onorăm unul dintre cele mai populare animale de companie de pe planetă.

Se estimează că aproximativ 500 de milioane de pisici trăiesc în gospodării în întreaga lume. Potrivit site-ului daysoftheyear.com, acest lucru este nemaipomenit, pentru că s-a demonstrat că deţinerea unei pisici îmbunătăţeşte sănătatea mentală şi ameliorează stresul, anxietatea şi depresia.

Creată în ideea de a aprecia pisicile, această zi ajută la creşterea gradului de conştientizare cu privire la modul de îngrijire şi protecţie a acestor feline, dintre care multe sunt abandonate sau se află în adăposturi. Oricum în această zi din an şi pisicile negre aduc noroc!


Ziua pisicii sălbatice scoţiene

Tot pe 8 august este sărbătorită în mod distinct pisica sălbatică scoţiană, una dintre speciile rămase de pisici sălbatice care cutreierau lumea înainte de a fi domesticite. Ziua pisicii sălbatice scoţiene (#ScottishWildcatDay), creată de ONG-ul Action For Earth, celebrează această specie şi sensibilizează publicul cu privire la pericolele cu care se confruntă populaţiile rămase în sălbăticie.

 

Mai multe articole despre:
ziua internationala a pisicii pisica miau