MENIU

Ziua și migrația politică. Trei primari şi mai mulţi consilieri PNL şi PDL din Alba au trecut la PSD

Trei primari din Alba, doi de la PNL şi unul de la PDL, au decis să treacă la PSD. Este vorba despre primarul oraşului Cîmpeni, Călin Andreş, dar și despre primarul comunei Arieșeni, Vasile Marin Jurj, care s-a alăturat social-democraţilor împreună cu 4 consilieri locali (toţi de la PNL) și totodată, despre primarul comunei Râmeț, Vasile Raica (fost PDL). Trei primari din Alba, doi de la PNL şi unul de la PDL, au ”bătut” oficial palma cu PSD. ”Vedeta” este primarul oraşului Cîmpeni, Călin Andreş, ceilalţi doi fiind edilii din comunele Arieşeni şi Rîmeţ. Toate trei localităţile sunt din Apuseni. Citeste mai mult: adev.ro/ncuvy5

Aflat la cel de-al treilea mandat de primar, Andreş a spus că a părăsit PNL-ul de bună voie şi ”în relaţii amiabile” cu foştii colegi şi că a trecut în „barca” PSD pentru binele cetăţenilor din oraşul Cîmpeni, potrivit Adevărul. 

„Nu sunt, să zic aşa un oportunist şi un şantajist cum au spus unii despre mine. Ceea ce fac, fac pentru binele oraşului, pentru cetăţenii din oraşul Câmpeni şi nu în ultimul rând pentru cei din zona Munţilor Apuseni. Sper ca noua echipă pe care am format-o la nivelul oraşului Cîmpeni, să mă susţină şi să ne susţinem reciproc la alegerile care vor fi în luna următoare. Nu sunt omul căruia îi plac războaiele politice, n-am plecat din PNL printr-un război deschis cu colegii mei, am plecat amiabil. Le-am spus ceea ce am de gând să fac şi sper că nu vor intra cu articole în presă prin care să lovească în mine sau în colegii mei de partid. Cel puţin eu nu aşa am făcut, deşi sunt primar de 11 ani”, a declarat primarul, Călin Andreș.

Până în prezent, PSD Alba a mai câştigat un consilier judeţean, pe Cornel Filipescu (fost senator PSD, plecat de la PDL) şi un consilier local din Aiud, respectiv Radu Călin, care a renunţat la PPDD. Prin aceste mutări, PSD ajunge la 13 primari, număr foarte mic în comparaţie cu cel deţinut de partidele din ACL – 64.

 
 
Mai multe pe Adevărul.
Mai multe articole despre:
PNL PSD primari consilieri PDL migrația politică