Zeci de localnici au protestat la Pungeşti în sediul primăriei
Zeci de localnici din comuna vasluiană Pungeşti au protestat, vineri după-amiază, în sediul primăriei din localitate, pe timpul şi la finalul şedinţei ordinare de Consiliu Local, fiind vizat primarul Mircea Vlasă, în zonă făcându-ţi apariţia poliţiştii, pentru prevenirea unor incidente.
Sediul Primăriei Pungeşti, judeţul Vaslui, comună unde compania Chevron a ridicat prima sondă de explorare a gazelor de şist din România, a fost scena unor noi proteste ale localnicilor, care au umplut holul instituţiei, pe timpul şi la finalul şedinţei ordinare de Consiliu Local.
Vizat de huiduielile şi scandările celor aproximativ 30 de oameni a fost primarul Mircea Vlasă, localnicii acuzându-l că ar fi obţinut în mod ilegal terenul pe care l-a concesionat companiei americane pentru desfăşurarea activităţilor de forare în zonă.
"Oamenii au intrat în sediul primăriei şi, după terminarea şedinţei de Consiliu Local, au huiduit şi scandat împotriva primarului, care se afla în sala de şedinţe. La un moment dat, a venit Poliţia pentru a calma spiritele, fără ca primarul să iasă în mulţimea adunată în sediul instituţiei”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX secretarul Primăriei Pungeşti, Constantin Chiriac.
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vaslui susţin că nu s-au înregistrat acte de violenţă, astfel încât nu au fost aplicate sancţiuni.
"Poliţia de la postul comunal a fost prezentă acolo, în scop preventiv, fără a interveni. Nu au fost înregistrate acte de violenţă, şi nici nu s-au aplicat sancţiuni", susţine purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Primarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă, este cercetat penal de poliţişti pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru modul cum şi-a atribuit titlu de proprietate pe terenul pe care, ulterior, l-a concesionat către Chevron pentru explorarea gazelor de şist. Edilul din Pungeşti a afirmat că terenul pe care l-a concesionat către Chevron l-ar fi obţinut în mod legal, fiind dobândit în anul 2005, ca moştenire de la bunicul său.