"Victime" ale legii antifumat: ce au păţit doi tineri care şi-au prins ţigările într-un loc nepermis
Doi tineri din Iaşi au fost amendaţi de poliţişti, după ce au fost prinşi fumând într-un loc nepermis.
Cei doi ieşeni se aflau într-un parc, în apropierea unui loc de joacă pentru copii, atunci când şi-au aprins ţigările. Din acest motiv, au fost sancţionaţi fiecare cu 100 de lei, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Daniel Ungureanu.
Cele două amenzi sunt primele care au fost date la Iaşi de la intrarea în vigoare a Legii 15/2016 care modifică şi completează Legea 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, relatează presa locală.
Actul normativ prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare şi în unităţile de învăţământ. Potrivit legii, fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".