Un pui de delfin a fost salvat din plasele pescarilor din Deltă
Pui de delfin, salvat din plasele pescarilor. Totul s-a întâmplat zilele trecute în Delta Dunării.
În imaginile filmate de oamenii legii se vede clar că puiul nu avea nicio şansă să se desprindă. Acesta a fost scos din apă şi cu ajutorul unui cuţit, poliţiştii au tăiat plasa. Apoi, delfinul a fost eliberat.
În cadrul acţiunii desfăşurate în zona localităţii Sfântu Gheorghe, poliţiştii au confiscat 20 de plase speciale pentru capturarea sturionilor.