MENIU

Un polițist a scos pistolul în secție, colegii au rămas mască. Apoi l-a sunat ministrul Vela. Ce-a urmat

Incident șocant în sediul Inspectoratului de Poliție Bacău, a informat Realitatea Plus. Un agent de la Poliția rutieră a scos pistolul din dotare și i-a amenințat pe colegii săi. Inițial, aceștia nu au înțeles nemulțumirea polițistului. Ulterior s-a aflat că agentul ar fi vrut să se sinucidă chiar în sediul poliției. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că l-a sunat personal, iar omul legii a renunțat la gestul extrem. 

Agentul, în vârstă de 29 de ani, se afla chiar în timpul serviciului când a provocat haosul din sediul Poliției Județene.

După ce a dirijat circulația într-o intersecție din Bacău, a intrat în instituție sub pretextul că vrea să se încălzească. După câteva minute însă, a scos pistolul din dotare și a început să urle, pe hol, sub privirile șocate ale colegilor.

Ministrul de Interne l-a sunat personal chiar în timp ce făcea scandal în sediul poliției. Marcel Vela susține că agentul voia să se sinucidă, dar până la urmă a fost convins să renunțe.

Agentul agresiv a mai avut probleme cu legea și în 2017. El a fost implicat într-un conflict cu mai multe persoane și a fost atunci suspendat temporar din funcție. 

Mai multe articole despre:
ministrul marcel vela marcel vela politist