MENIU

Un bărbat, care a murit, şi nepotul său de cinci ani, victimile unui accident în lanţ

<p>Copil din Argeş, grav rănit după ce peretele unei case s-a prăbuşit peste el</p>

Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, a murit după ce a fost lovit în plin de un autoturism aflat într-o depăşire neregulamentară, iar nepotul acestuia, în vârstă de cinci ani, a fost rănit grav. Cei doi se aflau pe o bicicletă.

Un accident în lanţ s-a petrecut luni, 13 iulie, pe Calea Târgu Jiului din Drobeta Turnu Severin, care s-a soldat cu două victime, dintre care un adult decedat şi un copil de cinci ani rănit grav.

Bărbatul se deplasa, împreună cu nepotul său, pe bicicletă, în momentul în care un autoturism care a intrat într-o depăşire neregulamentară, pe partea dreaptă, a acroşat maşina pe care a vrut să o depăşească, încercând să intre din nou pe banda a doua. În urma impactului, autoturismul care se afla în depăşire i-a lovit din plin pe cei doi, aflaţi pe biciletă, şi o altă maşină parcată pe partea dreaptă.

Biciclistul şi minorul au fost aruncaţi lângă un garaj. La faţa locului s-au prezentat două echipe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi şi o a treia echipă din cadrul SMURD, care le-au preluat pe victime.

Bărbatul de 65 de ani a fost preluat în stop cardiorespirator şi, după încercările eşuate de resuscitare, s-a constatat decesul acestuia. Potrivit medicilior, în urma accidentului, pacientul a avut politraumatism toracic, abdominal şi cranian.

Copilul, în vârstă de cinci ani, a fost transportat în stare gravă la Unitatea Primiri Urgenţă din cadrul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin cu un traumatism cranian acut deschis.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.