MENIU

Trei copii distrug un loc de joacă din Brăila. Cum au fost sancţionaţi

Trei copii sunt cercetaţi penal după ce au fost filmaţi de camerele stradale în timp ce distrug un parc de joacă, inaugurat în urmă cu un an, în oraşul Brăila.

Potrivit Primăriei Brăila, o patrulă din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila a constatat că o parte a locului de joacă din parcul pentru copii Pinocchio era parţial distrus şi are urme clare de vandalizare.

Poliţiştii au urmărit imaginile înregistrate de camera video amplasată în parc şi au aflat că autorii sunt trei copii, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, care s-au ales cu dosar penal.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila au fost sesizaţi de către poliţiştii locali cu privire la faptul că (...) ar fi depistat trei minori, în timp ce provocau distrugeri, prin lovire, unui ansamblu de joacă, din incinta parcului situat pe strada Sebeşului. Poliţiştii i-au identificat pe cei trei minori, cu vârstele de 13, 14 şi 15 ani, din Brăila, bănuiţi de comiterea faptei. A fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan, potrivit Mediafax.

Primarul oraşului Brăila se declară revoltat de cele întâmplate şi avertizează că va monta camere de supraveghere în toate cartierele.

Mai multe articole despre:
braila loc de joaca