MENIU

Transaplina va fi închisă circulaţiei publice

Drumul Național (DN) 67 C Transalpina va fi închis circulației publice începând cu data de 1 noiembrie 2015, ca urmare a venirii sezonului rece, a declarat joi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Gorj, directorul Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu, Ion Tudor.

Potrivit sursei citate, termenul de redeschidere a drumului este 31 martie 2016, însă există posibilitatea ca acesta să fie prelungit din cauza vremii nefavorabile și a acumulărilor mari de zăpadă.

"Duminică vom merge împreună cu Poliția Rutieră să verificăm modul în care am efectuat semnalizarea și să întocmim procesul verbal cu închiderea sectorului de drum. (...) Chiar astăzi (joi n.r.) am avut o discuție cu inspector șef al IPJ Gorj și am discutat ultimele concluzii și ultimele măsuri stabilite cu programul de iarnă și cu închiderea DN 67 C. (...) Sigur vom avea o iarnă cu zăpadă, geroasă, deja azi nopate pe munte temperaturile au scăzut mult sub zero pe Păpușa și în zona Transalpina, din aceste motive noi am luat această hotărâre de comun acord cu poliția, e data de 1 noiembrie se închide Transalpina de la Rânca la Obârșia Lotrului. Data până la care se închide va fi de 31 martie 2016, dar sigur se va prelungi pentru că iarna ține mult mai mult pe Transalpina", a afirmat Ion Tudor, scrie Agerpres.ro.

Mai multe articole despre:
drum închis transalpina DN 67 C