Tragedie în Sibiu: tânăr de 26 de ani, strivit de maşina de gunoi
Un tânăr de 26 de ani din Sibiu, angajat al unei firme de salubritate, a murit strivit de mașina de gunoi pe care lucra.
Cumplitul accident s-a petrecut după ce șoferul mașinii de gunoi a dat cu spatele și l-a prins pe tânăr între autovehicul și un stâlp.
La faţa locului a sosit o ambulanţă, iar medicii au reușit să-l resusciteze pe muncitorul aflat în stop cardio respirator și l-au transportat de urgență la spital. Din nefericire însă, acesta s-a stins din viaţă a doua zi, relatează presa locală.
"Pacientul a ajuns la unitatea de primiri urgențe în stare foarte gravă, policontuzionat, în stare de șoc, cu multiple plăgi, multiple fracturi și cu organe interne afectate. S-a intrat imediat în sala de operație, medicii au făcut tot ce era posibil, dar nu l-au mai putut salva", a explicat Decebal Toderiță, purtător de cuvânt al Spitalului Județean.
La fața locului au efectuat cercetări Poliția Rutieră, dosarul fiind preluat apoi de ITM și cercetat ca accident mortal de muncă. Investigația se desfășoară sub supravegherea unui procuror, mai precizează sursa citată.