MENIU

TRAFIC RESTRICŢIONAT în centrul Bucureştiului. Vezi RUTELE OCOLITOARE

Restricţii rutiere în BUCUREŞTI, sâmbătă și duminică

Restricţii de trafic în centrul Capitalei, duminică, între orele 9.30 şi 13.30, pentru Campionatul Naţional de Duatlon Bucureşti, informează Brigada Rutieră a Capitalei, conform Mediafax.

Duminică, între orele 9.30 şi 13.30, se va desfăşura Campionatul Naţional de Duatlon Bucureşti, pentru care a fost restricţionat traficul rutier de la parcarea Bibliotecii Naţionale, pe bulevardele Mircea Vodă şi Unirii, în Piaţa Constituţiei, pe bulevardele Libertăţii şi Naţiunile Unite, strada Izvor, Piaţa Arsenalului, Calea 13 Septembrie şi înapoi pe bulevardele Libertăţii, Unirii, Mircea Vodă până la parcarea Bibliotecii Naţionale.

Astfel, au fost stabilite patru rute ocolitoare: Calea 13 Septembrie - bulevardele Tudor Vladimirescu, George Coşbuc, Regina Maria - Splaiul Unirii, Bulevardul Unirii - strada Traian - Calea Călăraşilor - Piaţa Unirii - Splaiul Independenţei, Bulevardul Decebal - Piaţa Alba Iulia - Bulevardul Unirii - strada Nerva Traian - Bulevardul Octavian Goga - pasajul Mărăşeşti, - bulevardele Mărăşeşti, Dimitrie Cantemir - Pasajul Unirea - Piaţa Universităţii şi Calea 13 Septembrie - Şoseaua Panduri - strada Dr. Rainer, Bulevardul Eroilor - Bulevardul Eroilor Sanitari - Splaiul Independenţei.