Teribilism la volan. Își toarnă alcool în pahar. REALITATEA TV a făcut o sesizare la poliție
Culmea teribilismului la volan. Mai mulţi tineri din judeţul Constanţa s-au filmat la volan în timp ce consumau alcool. Cel mai îndrăzneţ este şoferul, care în goana autoturismului ia mâinile de pe volan şi îşi toarnă vin într-un pahar.
Şoferul din localitatea constănţeană Ostrov se afla în maşină cu alţi patru prieteni.
Isprava tânărului a fost filmată, postată pe Facebook şi apreciată de toţi amicii care nu au luat parte la petrecerea în mişcare.
Realitatea TV a sesizat incidentul la poliţie, iar oamenii legii îl caută acum pe şoferul teribilist.