MENIU

Şocant! O femeie şi-a dat foc în faţa primăriei din oraşul Sfântu Gheorghe

O femeie de 47 de ani şi-a dat foc pe trotuarul din faţa primăriei oraşului Sfântu Gheorghe. Tragedia a avut loc în jurul orei 11.

Conform ISU Covasna,  aceasta a suferit arsuri de gradul 1 gradul I pe piept, abdomen şi la braţul stâng. „Poliţia municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată despre faptul că o persoană de sex feminin s-ar fi autoincendiat pe trotuarul din faţa Primăriei din oraş. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că între timp persoana fusese deja transportată la spital de către o ambulanţă.

S-au făcut cercetări pentru identificarea victimei şi s-a stabilit că este vorba despre o femeie în vârstă de 47 de ani. La momentul actual se continuă verificările pentru a se stabili cu exactitate motivele pentru care aceasta a recurs la acest gest. Din primele cercetări putem să spunem că e vorba de unele probleme personale pe care le-ar avea aceasta, dar urmează ca în decursul cercetărilor să se stabilească exact motivul”, au anunţat autorităţile locale conform CovasnaMedia.ro.

Se pare că victima a lucrat la Teatrul „Andrei Mureșanu” până în 2010, dar în urma unei tragedii în familie, aceasta a suferit tulburări psihice și și-a dat demisia.

„Eu săptămâna trecută am avut o convorbire la telefon cu doamna în cauză, care mi-a spus că ar dori foarte mult să se angajeze la teatru și practic m-a amenințat că nu știu ce se va întâmpla dacă nu rezolv ca ea să fie reangajată la teatru. Eu i-am explicat că totuși aici vorbim despre anumite proceduri, iar eu nu pot să fac așa ceva, să angajez pe cineva la teatru. La fel cum nu pot să dau afară pe cineva, nu pot nici să angajez pe cineva la teatru”, a povestit primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

„Atunci chiar am sunat-o pe Anna Maria Popa, directoarea Teatrului Andrei Mureșanu, și am întrebat-o ce știe despre cazul acestei doamne. Mi-a spus că în 2010 și-a dat demisia de la teatru și că după aceea a solicitat să fie reangajată, dar că niciodată nu s-a prezentat la vreun concurs. Mie îmi pare foarte rău și pentru dânsa și pentru faptul că așa ceva se întâmplă în comunitatea noastră”, a mai spus edilul.