MENIU

Situaţie critică în Galaţi! 50 de persoane blocate din cauza viscolului

În ultimele 24 de ore  52 de persoane rămase blocate în trafic, în judeţul Galaţi din cauza viscolului, au fost salvate de efective ale MAI, în cazul a patru persoane, între care şi un copil de nouă ani, fiind nevoie de intervenţii cu şenilata, scrie News.ro.

În judeţul Galaţi, în cursul zilei de vineri şi pe timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, s-a intervenit pentru salvarea a 52 de persoane din 15 autovehicule blocate în trafic, din cauza viscolului, la Cavadineşti, Cosmeşti, Viile, Matca, Târgu Bujor, Pechea şi Piscu, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea.

Totodată, în cazul a patru persoane care necesitau asistenţă medicală a fost nevoie de intervenţia cu şenilată şi transportul la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, pompierii au acţionat cu şenilata pentru transportarea unui copil de nouă ani, din satul Bânzi, comuna Corod, la Spitalul din municipiul Tecuci.   

În prezent, potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, sunt în teren peste 200 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne şi din cadrul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, cu peste 180 de mijloace de intervenţie.
  

Mai multe articole despre:
salvare viscol şenilată