Situaţie absurdă! Doi soţi nu au voie să îşi vorbească
Situaţie absurdă într-o comună din Botoşani! Un bărbat şi o femeie au primit interdicţia de a vorbi, deşi sunt căsătoriţi şi locuiesc în aceeaşi casă.
Mai exact, cei doi au fost arestaţi recent de procurorii DIICOT, după ce s-a descoperit că vindeau etnobotanice.
Tribunalul Botoşani i-a plasat în arest la domiciliu, cu interdicţia de a comunica între ei, dar şi cu ceilalţi martori din dosar.
O săptămână le-a luat autorităţilor să îşi dea seama că, având în vedere că soţii locuiesc în aceeaşi casă, e imposibil să verifice dacă vorbesc sau nu.
În prezent, sentinţa a fost reclamată la Curtea de Apel din Suceava.