Şefii Bisericii tac în legătură cu preotul anchetat de DNA, menţinut ilegal la Arhiepiscopia Sucevei
Preotul anchetat de DNA pentru instigare la abuz în serviciu, Cătălin Axinte, acuzat că ocupă ilegal o funcţie de conducere la Arhiepiscopia Sucevei, a intrat brusc în concediu după dezvăluirile ziarului Adevărul. Arhiepiscopia, Mitropolia şi Patriarhia refuză să comenteze acest caz, scrie Adevărul.ro.
Omerta în cazul preotului Cătălin Axinte, anchetat de DNA pentru instigare la abuz în serviciu, cel care ocupă fără respectarea hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române funcţia de consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Protejat ani la rând de ÎPS Pimen, Cătălin Axinte nu este însă şi pe placul preoţilor din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Principalul motiv al nemulţumirii preoţilor suceveni este faptul că ocupă fără drept funcţia de consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Divorţat în 2008 pe motiv de „culpă comună, căsătorie tulburată în dese rânduri de neînţelegeri”, Axinte s-a recăsătorit în 2009, încălcând canoanele bisericeşti 17,26 Apostolic, 3,6 Trulan, 10 Ancira, 1 Neocezareea şi 12 Sfântul Vasile cel Mare.
Cătălin Axinte a fost menţinut în funcţia de consilier economic la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor deşi astfel sunt încălcate Hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 1092/11.02.2010, 4627/16.07.201 şi 5277/19.07.2012 conform cărora „clericilor divorţaţi şi recăsătoriţi nu le este permis să ocupe posturi de conducere în administraţia bisericească la nivel de protopopiate, eparhii şi patriarhie”.
ÎPS Pimen este cel care l-a menţinut în funcţia de consilier economic pe Cătălin Axinte, deşi situaţia a fost discutată de numeroase ori în structurile de conducere ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Contactat telefonic, ÎPS Pimen a refuzat să discute acest subiect. Întrebat despre situaţia preotului Cătălin Axinte, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a încheiat convorbirea. „Care situaţie? Nu ştiu nimic!”, a spus ÎPS Pimen înainte de a închide telefonul.
Citeşte mai mult pe Adevărul.ro
Consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Cătălin Axinte, este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu în cazul fostului şef al IPJ Suceava Ioan Crap, cercetat pentru că ar fi intervenit ca permisul auto al adjunctului APIA Suceava, Delia Moldoveanu, să nu fie suspendat.
Potrivit procurorului şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, preotul Cătălin Axinte, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, este cercetat pentru că l-ar fi sunat, în luna aprilie, pe Ioan Crap, care era adjunct al şefului IPJ Suceava, solicitându-i acestuia să intervină la un poliţist care îl oprise în trafic pe directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, sancţionând-o pentru depăşirea vitezei legale.
Cercetările în acest dosar au stabilit că Delia Moldoveanu a fost prinsă în trafic circulând cu viteză peste limita legală, iar pentru a nu fi sancţionată, aceasta şi-a sunat fratele, care este preot în Suceava, iar acesta, la rândul său, l-a sunat pe Cătălin Axinte care ar fi intervenit, telefonic, la Ioan Crap, rugându-l să fie îngăduitor cu abaterea comisă de femeie, a precizat sursa citată.
Ulterior, poliţistul care a sancţionat-o pe Delia Munteanu cu suspendarea permisului de conducere ar fi primit de la fratele acesteia câteva sticle cu vin şi păstrăv afumat în cetină, pentru a nu pune în aplicare sancţiunea.
În acest caz, fostul şef al IPJ Suceava Ioan Crap este cercetat pentru abuz în serviciu, iar Delia Moldoveanu şi preotul Cătălin Axinte pentru instigare la abuz în serviciu, în timp ce fratele lui Moldoveanu şi agentul de poliţie pentru dare şi luare de mită.