MENIU

Salvatorii au ajuns la maternitate cu adolescenta care a adus pe lume un băiat în Iaşi

<p>Accident cumplit &icirc;n Hunedoara. Un microbuz a derapat &icirc;ntr-un șanț. 8 persoane, rănite</p>

Echipajul medical al Serviciului Județean Ambulanță Iași a ajuns la Maternitatea Cuza Vodă din Iași cu femeia care a născut în cursul acestei zile în substația din comuna Țibănești, unde drumurile sunt blocate din cauza viscolului, anunţă Agepres. 

 Maria, tânăra de 18 ani din localitatea Glodenii Gândului, a declarat jurnaliștilor că ar fi trebuit să nască peste o lună. În cursul dimineții au început primele contracții ale nașterii, motiv pentru care a fost adusă în substația SAJ din Țibănești. Aici, femeia a născut un băiat sănătos, cu o greutate de 3.000 grame, scorul APGAR fiind 9. Băiatul va purta numele Mateo-Cătălin.

Potrivit personalului medical de la ambulanța care a adus mama și copilul la spital, atât mama cât și nou născutul se simt bine și sunt în afara oricărui pericol. Ei au fost internați în clinica de gardă a Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă.

Pentru ca mama și copilul să ajungă la maternitate, un echipaj al Inspectoratului Situații de Urgență a plecat din Iași la ora 10,30 și a ajuns în jurul orei 19,00. Echipajul ISU a ajuns la substația ambulanței din Țibănești cu ajutorul unei șenilate și a unei autospeciale de transport victime multiple. Pe drum, salvatorii au avut nevoie de intervenția unor utilaje de deszăpezire.