MENIU

Salina de la Slănic Prahova, amendată cu 50.000 de lei după ce un lift s-a prăbuşit în gol

Salina de la Slănic Prahova a fost amendată cu 50.000 de lei de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, în urma incidentului produs la începutul acestei luni, când un lift în care se aflau mai multe persoane s-a prăbuşit în gol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova, care au făcut controale la Salina Slănic după ce în 6 august un lift în care se aflau mai multe persoane s-a prăbuşit în gol din cauza unei defecţiuni tehnice, au dat două amenzi în valoare de 50.000 de lei, a anunţat, marţi, Prefectura Prahova, scrie Mediafax.ro.

Conform informării făcute publice de Prefectura Prahova, incidentul de la începutul lunii august s-a produs întrucât reprezentanţii salinei, care aparţine de Societatea Naţională a Sării, nu au respectat toate condiţiile tehnice privind funcţionarea instalaţiei.

"Serviciul prestat a fost nesigur, putând să afecteze astfel viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor", arată comisarii de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor (CPC) Prahova.

Mai multe articole despre:
salină protecţia consumatorilor