MENIU

S-a tras cortina la „Neversea”: 43 de dosare pentru deținere și consum de droguri

Polițiștii constănțeni au întocmit 43 de dosare penale unor persoane prinse având asupra lor droguri, majoritatea acestora fiind consumatori, potrivit realitateadeconstanta.net.  

Zilnic, peste 500 de jandarmi, polițiști, pompieri si polițiști de frontiera, împreună cu cei ai structurilor partenere de ordine și siguranță publică, precum și de poliție locală au fost la datorie, pe perioada festivalului „Neversea” 2019 pentru ca cei prezenți să fie în siguranță. În această perioadă, jandarmii și polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.300 de lei. Sancțiunile aplicate au fost date în principal pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forțele de ordine, injurii, provocare și participare la scandal.

Garda de Coastă a avut nouă intervenții pe mare pentru îndepărtarea unor ambarcațiuni din zona de restricție navală. Intervențiile au fost făcute cu o șalupă de supraveghere și control portuar și o ambarcațiune de abordaj, control și salvare.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a intervenit medical în 1.572 de cazuri, iar 28 persoane au fost transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, la data de 7 iulie, în jurul orei 21.15 a fost constatat decesul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Mai multe articole despre:
droguri Neversea