MENIU

Radu Mazăre, noi promisiuni: Facturile la încălzire vor scădea

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a promis, astăzi, scăderea facturilor la încălzire pentru cei care beneficiază de subvenţii, astfel că 30 de mii de familii ar putea primi, din această iarnă, ajutor pentru plata căldurii. Primarul Radu Mazăre a promis, joi, 18 septembrie, scăderea facturilor la încălzire pentru cei care beneficiază de subvenţii. Edilul a spus că alte aproximativ 30 de mii de familii ar putea primi din această iarnă ajutor pentru plata căldurii. Citeste mai mult: adev.ro/nc3kv2

Mazăre a declarat că doreşte să ia baza de date, de la Ministerul de Interne, pentru a putea face o simulare pentru majorarea subvenţiei şi la alte persoane decât cele care primeau până acum, informează Adevărul.
“Ne chinuim de o lună şi jumătate ca să iau de la Ministerul de Interne baza de date cu cetăţenii din Constanţa. După ce am avut fel de fel de schimburi de hârtii, că aşa-i cu funcţionarii în România, cu teama lor, cu şefa care gestionează baza de date şi care n-a vrut să ne-o dea, am vorbit într-un final cu ministrul Oprea şi l-am rugat să-mi dea baza de date ca să fac simulare pentru majorarea subvenţiei şi altor persoane în afară de cele care primesc acum. Am promisiunea că în câteva zile o să avem această bază de date. Intenţionez să scădem facturile pentru toţi cei care au primit, în ultimii ani, subvenţie de la Primărie, cu 10 la sută şi, în plus, cam încă 20.000 de familii prin creşterea plafoanelor, şi să vedem şi pe la condiţiile de acordare. De asta îmi trebuie baza de date ca să putem face simulare”, a declarat Radu Mazăre.
Edilul a mai declarat că după ce Consiliul Local va primi alte acţiuni, la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, banii încasaţi pe dividende vor fi folosiţi pentru o nouă scădere a facturii.

Mai multe pe Adevărul.
Mai multe articole despre:
facturi încălzire subvenţii Radu Mazăre