Ger de crapă pietrele la munte! Prognoza meteo pe două săptămâni
Meteorologii au emis prognoza meteo pe următoarele două săptămâni. În jumătate de țară și la munte vor fi temperaturi de minus 23 de grade, iar în partea sudică a țării vremea se mai încălzește.
BANAT Temperatura aerului va avea fluctuații de-a lungul celor două săptămâni. Astfel, media maximelor din prima zi, de 4 grade va scădea pe 15 ianuarie, până spre 0 grade, apoi va crește spre 7 grade, în zilele de 17 și 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou, de la medii de 6 grade spre o medie de 1...2 grade în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o ușoară creștere, spre 4 grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară cu cea a maximelor și se vor situa în medie sub 0 grade pe toată durata de prognoză, cele mai reci nopți fiind cele din 15 și 16 ianurie, când media se va situa în jurul valorii de -6 grade. Precipitații, în general slabe cantitativ, se vor semnala aproape zilnic în cursul intervalului de prognoză.
CRIŞANA Temperatura aerului va avea fluctuații de-a lungul celor două săptămâni, astfel media maximelor va, scădea pe 15 ianuarie până spre -1...0 grade, apoi va crește treptat spre 6 grade, în zilele de 17 și 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou, de la medii de 4 grade spre o medie de 0...1 grad în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o ușoară creștere, spre 4 grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară cu cea a maximelor și se vor situa în medie sub 0 grade pe toată durata de prognoză, cele mai reci nopți fiind cele din 15 și 16 ianurie, când media se va situa în jurul valorii de -6 grade. Precipitații, în general slabe cantitativ, se vor semnala cu caracter temporar pe toată durata intervalului de prognoză.
TRANSILVANIA Media maximelor din prima zi, de 2 grade va scădea pe 15 ianuarie, până spre -4 grade, caracterizând o vreme rece, apoi va crește spre 4 grade, în zilele de 17 și 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea ușor de la medii de 2 grade spre o medie de -2...-1 grad în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o ușoară creștere, spre 2 grade. Temperaturile minime vor fi negative pe tot parcursul intervalului și se vor situa în medie între -8 și -2 grade, exceptând noaptea de 16 ianuarie, când acestea vor coborî local sub pragul de ger, fiind în medie în jurul a -10 grade. Precipitații, slabe cantitativ, se vor semnala aproape zilnic, pe parcursul celor două săptămâni.
MARAMUREŞ Media maximelor din prima zi, de 2 grade va scădea pe 15 ianuarie, până spre -4 grade, caracterizând o vreme rece, apoi va crește spre 4 grade, în zilele de 17 și 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea ușor, de la medii de 2 grade spre o medie de -1...0 grade în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o ușoară creștere, spre 2 grade. Temperaturile minime vor fi negative pe tot parcursul intervalului și se vor situa în medie între -6 și -2 grade, exceptând nopțile de 15 și 16 ianuarie, care vor fi cele mai reci, cu o medie în jurul a -8 grade, dar și noaptea de 18 ianuarie, când valorile termice minime vor tinde spre medii de 0 grade. Precipitațiile, predominant ninsori moderate cantitativ în primele zile, se vor semnala cu caracter temporar în restul intervalului de două săptămâni, dar vor fi în general slabe.
MOLDOVA Temperatura aerului va avea o evoluție oscilantă. Astfel, media maximelor va scădea pe 15 ianuarie, până spre -1 grad, apoi va crește spre 5 grade pe 18 ianuarie. În intervalul 19- 22 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat până la o medie a maximelor de -2 grade, iar ulterior, până la finalul celor două săptămâni, se estimează o creștere, spre 1...2 grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară cu cea a maximelor și vor fi, în medie, sub 0 grade pe toată durata de prognoză, cele mai reci dimineți fiind cele din 16 și 23 ianurie, când media valorilor termice minime va fi de -7...-6 grade. Precipitații slabe cantitativ, se vor semnala cu caracter temporar îndeosebi în timpul celei de-a doua săptămâni.
DOBROGEA Regimul temperaturii aerului va avea fluctuații. Astfel, media maximelor va scădea pe 15 ianuarie, până spre 1 grad, apoi va crește treptat spre 9 grade, pe 18 ianuarie. În intervalul 19-22 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat până la o medie a maximelor de 3 grade, iar ulterior, până la finalul celor două săptămâni, se estimează o creștere, spre 6...7 grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară cu cea a maximelor și vor fi, în medie, sub 2 grade pe toată durata de prognoză, cele mai reci dimineți fiind cele din 16 și 23 ianurie, când media valorilor termice minime va fi în jur de -4 grade. Precipitații în general slabe cantitativ, se vor semnala cu caracter temporar îndeosebi în timpul celei de-a doua săptămâni.
MUNTENIA Regimul temperaturii aerului va avea oscilații de la un interval la altul. Astfel, media maximelor va scădea pe 15 ianuarie, până spre 0 grade, apoi va crește spre 7 grade, pe 18 ianuarie. În intervalul 19-22 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat până la o medie a maximelor de 1 grad, iar ulterior, până la finalul celor două săptămâni, se estimează o creștere, spre 4...5 grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară cu cea a maximelor și vor fi, în medie, sub 0 grade pe toată durata de prognoză, cele mai reci dimineți fiind cele din 16 și 23 ianurie, când media valorilor termice minime va fi în jur de de -6 grade. Precipitații slabe cantitativ, se vor semnala cu caracter temporar, îndeosebi în timpul celei de-a doua săptămâni.
OLTENIA În această regiune, media maximelor va scădea pe 15 ianuarie, până spre 0 grade, apoi va crește spre 7 grade pe 17 și 18 ianuarie. În intervalul 19-22 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat până la o medie a maximelor de 1...2 grade, iar ulterior, până la finalul celor două săptămâni, se estimează o ușoară creștere, spre 3...4 grade. Temperaturile minime vor avea și ele evoluții oscilante și se vor situa, în medie, sub 0 grade pe toată durata de prognoză, cele mai reci dimineți fiind cele din 16 și 23 ianurie, când media valorilor termice minime va fi de -7...-6 grade. Precipitații slabe cantitativ, se vor semnala cu caracter temporar, îndeosebi în timpul celei de-a doua săptămâni.
LA MUNTE În zonele montane se vor înregistra permanent medii ale temperaturii aerului sub pragul de îngheț. Astfel, media maximelor va scădea pe 15 ianuarie, până spre -11 grade, apoi va crește spre -1...0 grade, în zilele de 17 și 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat spre o medie de -5 grade în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o ușoară creștere spre -2 grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între -10 și -5 grade, exceptând nopțile de 15 și 16 ianuarie, care vor fi cele mai reci, cu o medie de -13..-12 grade. Vor fi ninsori moderate și local însemnate cantitativ în primele zile. În restul intervalului de două săptămâni, se vor semnala zilnic precipitații în general slabe, predominant ninsori.