MENIU

Primarul Robert Negoiţă a sărbatorit alături de bucureşteni 50 de ani de existenţă a Parcului IOR

Parcul IOR din Capitală a împlinit duminică 50 de ani de existenţă. Cu această ocazie, Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor au organizat un eveniment special, la care au participat, alături de bucureşteni, edilul Robert Negoiţă şi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.

Crosul IOR a marcat, duminică, 26 octombrie, aniversarea a jumătate de secol de existenţă a Parcului "Alexandru Ioan Cuza" (IOR), din Bucureşti.

La start s-au aliniat, pe categorii, familii, părinţi şi bunici, adolescenți şi copii, startul fiind dat de fiecare dată de primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.

La finalul competiţiei sportive, câştigătorii au plantat câte un copac, în totat fiind sădiți 50 de arbori.  Primul copac dăruit parcului a fost plantat edil.

"Sunt încântat că locuitorii Sectorului 3 au profitat de ocazia de a face mişcare, de data aceasta în mod organizat, şi s-au înscris în număr mare la Crosul IOR", a declarat Robert Negoiţă. "Sunt bucuros că avem la linia de start concurenţi din toate categoriile de vârstă. Sper să organizăm cât mai multe astfel de evenimente şi să avem printre noi cât mai mulţi urmaşi ai Gabrielei Szabo, cât mai mulţi campioni, în toate genurile de competiţii sportive. Cred, de asemenea, că mişcarea înseamnă sănătate", a adăugat el.

De asemenea, Gabriela Szabo a amintit bucureştenilor că sportul înseamnă "un stil de viaţă sănătos": "Ne dorim să vedem cum copiii care aleargă astăzi sub ochii noştri devin viitorii campioni de pe marile arene ale lumii. Sportul de masă nu înseamnă însă doar selecţie pentru performanţă, ci şi un stil de viaţă sănătos. Unul dintre obiectivele Ministerului Tineretului şi Sportului este promovarea sportului ca stil de viaţă sănătos, ca educaţie şi mod de viaţă. Este foarte important ca primăriile, comunitatea, să fie alături de noi, de oamenii de sport. Vă mulţumesc pentru susţinere, pentru implicare şi îi felicit pe toţi cei care au ieşit în parc să alerge", a declarat ministrul Tineretului şi Sportului.

De asemenea, a avut loc o ceremonie de acordare a unor plachete de onoare cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existenţă a parcului IOR. Pe scenă a fost invitat Gheorghe Petre, fost profesor al liceului „Alexandru Ioan Cuza” şi unul dintre membrii echipei care a coordonat înfiinţarea parcului IOR în 1965.

"În urmă cu o jumătate de secol, zona era plină de gropi după demolarea fabricii de cărămidă, aşa încât amenajarea parcului IOR a fost o binefacere pentru bucureştenii care s-au mutat mai târziu în Sectorul 3. Parcul a fost amenajat în mai multe etape. Până în 1990, de pildă, acesta nu a fost iluminat, aleile nu erau terminate, mai ales în zona parcului Titan", a povestit prof. Petre, în vârstă de 90 de ani.

"Am trecut în monografia la care lucrez câteva recomandări despre ce ar mai trebui realizat în parc, ca de exemplu, amplasarea la intrare a unei plăci de marmură pe care să se specifice că acesta este opera colectivă a locuitorilor Sectorului 3, a elevilor de la liceele Alexandru Ioan Cuza, Lucian Blaga, precum şi de la alte licee din Capitală. Apoi, cu toată frumuseţea acestuia, parcul are nevoie tot timpul de copaci, pentru că arborele îmbătrâneşte, îi cad frunzele, are viaţa lui, asemenea omului. E nevoie de o întinerire a copacilor, de aceea plantăm alţi 50. Mulţumesc Primăriei Sectorului 3 că a fost receptivă la solicitarea de a organiza un eveniment la 50 de ani de existenţă a parcului IOR. La aniversare îi doresc parcului să rămână tânăr şi frumos, să nu îmbătrânească niciodată, iar generaţiile care urmează să-şi aducă aminte de cei care au pus o piatră de temelie la această oază de verdeaţă”, a declarat Gheorghe Petre, în vârstă de 90 de ani", a mai spus el.

Tot duminică, vizitatorii parcului au putut afla mai multe despre „Istoria Parcului IOR” în cadrul unei expoziţii în aer liber.

Seara s-a încheiat cu un concert intitulat „Nostalgii”, susţinut de Petre Geambaşu Show Band, urmat de un foc de artificii.