MENIU

Primarul General al Capitalei somează din nou constructorul Pasajului Rutier de la Piaţa Sudului

<p>Piaţa Sudului</p>

Primarul General, Gabriela Firea, somează, pentru a doua oară, consorţiul de firme care realizează pasajul rutier de la Piaţa Sudului, asocierea Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL, să accelereze ritmul lucrarilor, în caz contrar va fi reziliat contractul.

Într-o scrisoare adresată constructorilor şi remisă MEDIAFAX de biroul de presă al Primăriei Capitalei, Gabriela Firea precizează:

 "Deşi am solicitat mobilizarea Dvs. şi reanalizarea graficului de execuţie al lucrarilor în sensul finalizării cât mai urgente a acestora, nu am constatat niciun progres semnificativ, fiind observată, în linii mari, aceeaşi lipsă de implicare, ceea ce induce o stare de nemulţumire generală în rândul cetăţenilor, cărora le este grav afectată în continuare viaţa economică şi socială. Revenim astfel la solicitarea fermă făcută anterior şi vă reamintim că există pârghii contractuale prin care să denunţăm unilateral contractul din culpa exclusivă a Executantului. Având în vedere că ne aflăm în situaţia prevăzută în contract potrivit căreia aţi neglijat în mod flagrant şi repetat să vă îndepliniţi obligaţiile contractuale, deşi aţi fost notificaţi în repetate rânduri, vă punem în vedere ca de urgenţă să procedaţi la executarea obligaţiilor. În caz contrar vom parcurge procedura privind rezilierea contractului conform prevederilor contractuale".

În comunicatul PMB se mai arată că acest contract de lucrări încheiat între Municipiul Bucureşti şi Asocierea ASTALDI SPA - EUROCONSTRUCT TRADING 98 SRL – RCV GLOBAL GROUP SRL, nr. 183/08.05.2014, la capitolul 16 sunt prevăzute sancţiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor, achizitorul putând solicita rezilierea contractului.

Mai multe articole despre:
pasaj Piaţa Sudului