MENIU

Preotul Matei Boilă, nepot al lui Iuliu Maniu, a murit

Nepotul lui Iuliu Maniu, preotul Matei Boilă, cunoscut pentru lupta sa împotriva regimului comunist, a murit joi la Cluj-Napoca. Matei Boilă s-a stins la vârsta de 89 de ani, după 38 de ani de preoție în cadrul Bisericii Greco-Catolice.

'Cu tristețe, dar cu nădejdea Învierii în suflete, Ierarhul, preoții, persoanele consacrate și credincioșii Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla își iau rămas bun de la Pr. Matei Zaharia Boilă, Mărturisitor al credinței, îndrumător și luminător al sufletelor spre mântuire, care a fost chemat la Casa Tatălui Ceresc', a anunțat joi un comunicat al Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla.

Pr. Matei Zaharia Boilă s-a născut la 17 aprilie 1926, în Blaj, ca fiu al profesorului Zaharia Boilă și al Clarei Pop (fiica surorii lui Iuliu Maniu). A absolvit Seminarul Pedagogic din Cluj-Napoca și Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.

Din 1945 a fost membru al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și secretar al organizației Cluj a Tineretului Universitar Național Țărănesc. A fost arestat de mai multe ori și condamnat pentru activitate politică național-țărănistă. A absolvit Facultatea de Științe Juridice din Cluj, în 1951.

Mai multe articole despre:
preot a murit Iuliu Maniu Matei Boilă