MENIU

Poliţiştii sunt în alertă la Bacău. Un bărbat a fost găsit mort în condiţii groaznice

Un bărbat de 66 de ani, din localitatea băcăuană Larga, a fost găsit mort în locuinţa sa, într-o baltă de sânge, având lovituri puternice la cap cu un obiect contondent, anchetatorii fiind în alertă pentru găsirea presupusului asasin, deocamdată nefiind stabilit mobilul crimei.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, victima a fost găsită într-o baltă de sânge, într-unul din dormitoarele locuinţei, de către o nepoată de-a sa, alertată de o vecină care a văzut lumina aprinsă şi poarta deschisă, fără a vedea însă vreo mişcare, anunţă MEDIAFAX.

Anchetatorii susţin că femeia l-a sunat înainte, în mod insistent, pe unchiul său, însă pentru că acesta nu a răspuns la telefon, a apelat la vecina bărbatului pentru a vedea ce se întâmplă cu acesta.

Sesizaţi de către nepoata victimei, poliţiştii au început o anchetă în acest caz, sub coordonarea unui procuror criminalist.

"Din primele cercetări, s-a stabilit că este vorba despre o crimă, însă, deocamdată, cu autor necunoscut şi fără a se cunoaşte scopul acesteia. Uşa de la intrarea în locuinţă era forţată, înăuntru găsindu-se şi o sumă de bani. Asta nu înseamnă însă că mobilul crimei nu ar putea fi şi jaful”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Cristinel Ciocântă.

Mai multe articole despre:
deces Bacău poliţie