MENIU

Poliţiştii din Olt, în alertă după ce un tânăr a anunţat la 112 că se sinucide. Când a fost localizat, adormise

tentativa de suicid esuata 112 olt

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Strejeşti, a fost amendat de poliţişti după ce a sunat la 112 că se sinucide, apoi nu a mai răspuns la telefon. Ulterior, el a fost găsit de oamenii legii, acasă, dormind.

Bărbatul a sunat la 112, miercuri dimineaţa, în jurul orei 5.00, anunţând că se află în municipiul Slatina și că se va sinucide. După efectuarea apelului, el nu a mai răspuns la telefon.

Poliţiştii au angrenat forţe sporite în căutarea bărbatului, acesta fiind identificat, în cele din urmă, în comuna Strejeşti.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au demarat de îndată verificări, forțe sporite fiind angrenate în activitățile de căutare. Activitățile au fost extinse pe raza comunei Strejești, unde apelantul are domiciliu. Tânărul a fost găsit la domiciliu, în comuna Strejești, dormind. Acesta nu a putut motiva gestul său, fiind sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Ea a adăugat că, pentru falsa alarmare, polițiștii au sancționat contravențional apelantul, cu amendă în valoare de 500 de lei.

Citește continuarea pe realitateadeolt.net.

Mai multe articole despre:
Olt Politie