UPDATE: Ce spune Ministerul Sănătăţii după ce 4 oameni au murit la Spitalul din Turnu Severin
Caz şocant la Drobeta Turnu Severin, patru pacienţi au murit la spitalul judeţean din localitate, în cursul lunii aprilie. Secţia ATI a fost închisă, luni dimineaţa, potrivit Realitatea de Mehedinţi. UPDATE: Într-un comunicat apărut la câteva ore după ce informaţia a fost difuzată de presă, Ministerul Sănătăţii precizează că moartea celor 4 pacienţi n-ar avea legătură cu condiţiile din spital, ci cu afecţiunile acestora.
Este vorba de o femeie de 53 de ani şi de alţi pacienţi, cu vârste între 64 si 66 de ani.
În acest moment, sectorul septic al secției ATI este închis, din cauza infecţiilor cu klebsiella și acinetobacter, potrivit unei informaţii a DSP Mehedinţi, citată de Realitatea de Mehedinţi.
Pacienţii sunt direcţionaţi către alte unităţi spitaliceşti.
UPDATE
Ministerului Sănătăţii a anunţat luni că a fost informat de către Direcția de Sănătate Publică Mehedinți că în secția ATI a Spitalului Judetean de Urgență Drobeta Turnu Severin, la finalul lunii aprilie, au fost înregistrate 4 cazuri de infecții nosocomiale cu Acinetobacter, unul dintre acestea fiind purtător la momentul internării.
Conform raportului DSP Mehedinți, toți pacienții aveau afecțiuni grave, cronice, doi dintre ei prezentau infecţii la internare Acinetobacter, iar cei 4 pacienți ar fi murit din cauza afecțiunilor preexistente.
"Deoarece la testele de autocontrol efectuate de unitatea sanitară nu a fost evidențiată niciodată prezența Acinetobacter, neputându-se depista sursa de infecție, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu -Severin a decis inchiderea temporara a activitatii sectorului septic al sectiei ATI, din dupa-amiaza zilei de 03.05.2019 pentru efectuarea operatiunilor de curățenie și dezinfecție a întregului sector septic", se spune ]n comunicatul Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică Mehedinți să verifice modul în care Spitalul Județean a respectat procedurile în acest caz și a solicitat ca mâine, 7.05.2019, după finalizarea activitatilor de dezinfectie, Directia de Sanatate Publica Mehedinti să se deplaseze la Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta Turnu Severin pentru a preleva probe din secția de ATI. În funcție de rezultatele acestor probe se va decide reluarea activității.