Patru copii, răniți în urma unui accident la Buzău
Patru copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, au fost răniţi, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Buzău, ei aflându-se într-o căruţă nesemnalizată, condusă de un căruţaş băut, transmite MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Buzău, Mihail Drăghiciu, a declarat că accidentul s-a produs pe DJ 202, în afara localităţii Râmnicu Sărat. O căruţă nesemnalizată a fost lovită din spate de un autoturism.
“Din primele verificări, un conducător auto de 33 de ani, din Vrancea, care circula pe DJ 202 pe direcţia Râmnicu Sărat către Puieşti, a acroşat un atelaj nesemnalizat corespunzator condus în aceeasi direcţie de un bărbat de 45 ani, din Ialomiţa”, a declarat Drăghiciu.
Potrivit acestuia, căruţaşul se afla sub influenţa alcoolului, însă din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla alcoolemia s-a putut recolta doar din probă de sânge.