MENIU

Patru copii cu vârste între un an şi patru ani, abandonaţi pe o stradă din Timişoara

Patru copii cu vârste între unu şi patru ani au fost abandonaţi pe o stradă din Timişoara, ei fiind găsiţi de către un trecător care a anunţat Poliţia şi Ambulanţa, astfel că micuţii au fost duşi la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu", în timp ce poliţiştii îi caută pe părinţii acestora.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.00, un trecător a sunat la 112 pentru a anunţa că a găsit pe stradă patru copii, scrie Mediafax.ro. 

"Bărbatul care a sunat la 112 a anunţat că a auzit plânsete de copii. La faţa locului au ajuns echipaje de Poliţie şi Ambulanţă. Copiii au fost preluaţi şi duşi la Spitalul de Copii. Ei nu au urme de violenţă pe corp", a afirmat Mirela Drăghicioiu.

Potrivit acesteia, copiii, care se află acum la spital, au vârste cuprinse între un an şi patru ani şi au fost găsiţi pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în apropierea centrului oraşului. În locul unde au fost abandonaţi au mai fost găsite un scutec, o haină şi o sticlă cu suc.

Mai multe articole despre:
Timişoara copii abandonaţi