MENIU

Oraşul Cluj riscă să fie îngropat în gunoaie

Rampa de gunoi a Clujului s-a închis, aşa că oraşul ar putea fi înghiţit de gunoaie. Timp de două zile, firmele de salubritate nu au mai avut acces la Pata Rât din cauza depăşirii capacităţii, dar şi din cauza datoriilor neplătite. Autorităţile au primit o păsuire de câteva zile ca să rezolve problema, însă o soluţie definitivă nu apare la orizont.

Situaţia de criză a apărut după ce firma care deţine rampa temporară de la Pata Rât a închis depozitul de gunoaie în noaptea de luni spre marţi. Motivele au fost datoriile mari ale firmelor de salubritate, dar şi supraaglomerarea.

"La rampă e situaţia de cod roşu pentru că a venit scadenţa. Se mai prelungeşte câteva zile posibilitatea de a depune deşeuri menajere acolo cu condiţia să-şi plătească facturile. Ca şi ei să poată la rândul lor să descongestioneze rampa, să lase loc celorlalte maşini care urmează să vină", spune Gheorghe Vuşcan, prefect Cluj.

Chiar dacă facturile vor fi plătite, problema nu se rezolvă. Trebuie construită urgent o rampă nouă pentru ca oraşul să nu fie îngropat în gunoaie.

"Sperăm ca în regim de maximă urgenţă consiliul judeţean să cadă de acord cu primăria Feleacu cu privirea rampă provizorie de depozitare pentru a nu ajunge la o criză majoră a gunoaielor în Cluj-Napoca şi judeţ", spune EMIL BOC primar Cluj-Napoca", spune Emil Boc.

În unele zone ale Clujului gunoaiele nu au fost ridicate de săptămâna trecută, iar oamenii nu mai suportă mirosul.

Şi varianta unei noi rampe pentru deşeuri este temporară. Rezolvarea ar veni doar prin finalizarea construcţiei Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, proiect care e însă blocat din cauza erorilor de proiectare.

Mai multe articole despre:
Cluj străzi gunoaie