MENIU

O tânără de 35 de ani a renunţat la funcţia de şef de bancă, ca să lucreze ca poliţist într-o comună

De la şef de bancă, la ajutor de şef de post într-o comună ieşeană. Este vorba despre o tânără de 35 de ani care a renunţat la o carieră la birou pentru a supraveghea cele patru sate din comuna Cucuteni. Florentina a fost manager de bancă până când a decis să dea concurs la poliţie. Ulterior, ea a primit post într-o comună din apropierea Iaşiului. 

Tânăra s-a prezentat la postul de poliţie din Cucuteni, acolo unde a fost încadrată. Alături de ea, la serviciu a venit şi un alt coleg nou, Ionuţ de 25 de ani, iar împreună au început patrularea prin sate.

Timp de mai mulţi ani, Florentina a fost şefă de bancă în Târgu Frumos, iar acum şi-a început munca în Poliţie.

"Care credeti ă sunt provocările. Să fii corect, să fii sustinut, să fii asumat în ceea ce faci. Este într-adevăr o schimbare. Şi ceea ce am făcut a fost la fel de asumat şi ceea ce voi face va fi tot aşa asumat, nu schimbarea e neapărat ceea ce nu mă motivează. O să fie în regulă.”, a spus Florentina. 

Şeful de post din Cucuteni şi-a primit colegii cu mult entuziasm, mai ales că de mai bine de un an lucrează singur.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi a angajat 56 de persoane din sursă externă, în urma concursului de anul trecut. 

Mai multe articole despre:
poliţie concurs manager de bancă