O şoferiţă a intrat cu maşina într-o casă
Accident de circulație, luni dimineață, la Timișoara. Un autoturism marca Opel a ajuns într-o casă în urma coliziunii cu un Peugeot.
Autoturismul Opel, condus de o femeie, circula pe strada Ștefan cel Mare, spre Calea Buziașului. În apropiere de bulevardul Eroilor, acesta a intrat în coliziune cu un autoturism marca Peugeot, care circula din sens opus și al cărui șofer voia să vireze la stânga pe Eroilor, scrie Tion.ro.
Bărbatul însă nu a acordat prioritate, iar cele două mașini s-au ciocnit frontal, în urma impactului autoturismul Opel fiind proiectat într-o casă de pe strada Ștefan cel Mare. Aceeași clădire a a mai fost avariată și în luna iunie a anului trecut, când muncitorii care se ocupau reabilitarea străzii au săpat cu excavatorul prea aproape de fundația casei, iar o bucată din zidul clădirii s-a prăbușit.
La locul accidentului au ajuns de urgență echipaje de pompieri, poliție și ambulanță. În urma accidentului, femeia care se afla la volanul autoturismului marca Opel a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.