MENIU

O nouă localitate se naște în județul Vâlcea

Vâlcea este un județ care numără 89 de localități, grupate în 11 orașe și municipii, care, la rândul lor, aduc patrimoniului turistic al României nu mai puțin de 5 stațiuni cunoscute deja prin apele minerale medicale - în cazul Olăneștiului, Călimăneștiului și Govorei, prin băile de sare - cum este cazul Ocnelor Mari sau prin ceramica plămădită la marginea mănăstirii voievodului martir Brâncoveanu - cum este Horezu.

Dar geografia acestui județ pare că nu vrea să se oprească aici. După cum spune edilul din Horezu, Ilie Fârtat, "undeva, aproape de ceruri, se naște a 90-a localitate a Vâlcii, o poveste de succes a îmblânzirii crestei Munților Căpățânii, la peste 1.650 de metri altitudine. Este Stațiunea Vârful Romani, deja o comunitate care numără 100 de pensiuni, cabane, case de vacanță, răsfirate pe tot platoul muntelui, în jurul Mănăstirii cu hramul Adormirii Maicii Domnului, poate lăcașul de cult situat la cea mai înaltă altitudine din România".

Aici, la opt kilometri de Horezu, pe un drum care șerpuiește printre fagi până la serpentine, apoi printre brazi până sus la platou, autoritățile locale, alături de obștea din zonă, au decis construirea unei stațiuni montane.

"Povestea începe acum 10 ani când un vis a fost pus în aplicare, un vis care s-a numit o stațiune nouă. Nu voiam să copiem modelul Rânca, dar tocmai Rânca a fost stimulentul. Adică, în toată Oltenia, cea mai apropiată stațiune de munte unde doljenii, vâlcenii, gorjenii mergeau era Rânca. A fost poate și un orgoliu al nostru, având peste o treime munte, la Vâlcea nu aveam așa ceva, o stațiune în care amatorii de munte să vină, să se relaxeze, să simtă de aproape aerul de la peste 1.500 de metri", spune primarul Ilie Fârtat.

Întreagul reportaj il găseşti pe Agerpres.ro.

Mai multe articole despre:
Vâlcea mănăstire localitate