MENIU

O fostă speranță a sportului românesc a dispărut fără urmă. Familia și poliția o caută cu disperare

Una dintre fostele mari speranţe ale atletismului brăilean, Elena Gritca, în vârstă de 18 ani, este dată în urmărire la nivel naţional, după ce mama acesteia a reclamat poliţiştilor dispariţia fiicei, care ar fi plecat să se plimbe, în urmă cu trei zile, însă fără să mai revină la domiciliu. Gritca este elevă a Liceului cu Program Sportiv, fiind până în urmă cu câţiva ani, când s-a retras din sport, una dintre cele mai medaliate tinere altlete ale Brăilei.

Din primele cercetări efectuate de oamenii legii a reieşit că faţă a plecat de la domiciliu, în ziua de 28 iulie, în jurul orei 18:00, spunându-i mamei că merge să se plimb, fără să se mai întoarcă. În următoare zi, a trimis mamei sale un sms, anunţând-o că este în drum spre Constanţa şi promiţându-i că o va contacta ulterior, lucru care nu s-a întâmplat, scrie Infobraila.ro.

Elena Gritca nu a mai fost plecată de la domiciliu pentru perioade lungi de timp, fără ştirea sau acordul familiei, nu suferă de boli psihice sau cronice şi are are asupra ei documentele de identitate.

Poliţiştii de la Biroul Urmăriri au solicitat punerea în urmărire la nivel naţional şi, în continuare, desfăşoară activităţi pentru localizarea dispărutei şi clarificarea situaţiei.

Semnalmente: înălţime 160 cm, corpolentă normală, greutate 60 kg, par şaten, lung peste umeri, ochi verzi, iar că semn particular prezintă cinci cicatrici postoperatorii pe abdomen.

Îmbrăcăminte/încălţăminte la dată plecării de la domiciliu: nu se cunoaşte.

În urmă cu 4 ani, brăileanca a obţinut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Atletism pentru copii din Turcia, după ce câştigase titlul de campioană naţională de copii la garduri şi argintul la sprint.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre Elena Gritca sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.

Mai multe articole despre:
Brăila dispariţie Elena Gritca