O femeie a fost călcată de tramvai în sectorul 4
O femeie de 38 de ani a fost călcată de un tramvai, duminică după-amiază, în sectorul 4, la intersecţia bulevardelor Mărăşeşti şi Dimitrie Cantemir, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
Potrivit sursei citate, picioarele femeii au fost prinse, practic, sub tramvai, iar la această oră se încearcă ridicarea vehiculului, cu ajutorul unor perne pneumatice, scrie Mediafax.ro.
"Nu putem preciza, deocamdată, dacă victima prezintă semne vitale", au mai spus cei de la ISU.