MENIU

O bătrână a murit într-un incendiu în Capitală

<p>O bătr&acirc;nă a murit &icirc;ntr-un incendiu &icirc;n Capitală</p>

O bătrână în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost găsită decedată, marţi după-amiază, în urma unui incendiu la o casă din apropiere de Primăria Sectorului 1, au anunţat oficiali din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Bătrâna a fost găsită în camera unde a izbucnit incendiul, într-o locuinţă de pe strada Teodosie Rudeanu, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

Incendiul a fost semnalat printr-un apel la 112 făcut în jurul orei 16.20.

Potrivit surselor citate, incendiul a afectat 100 de metri pătraţi din casă, inclusiv acoperişul.

La faţa locului au intervenit cinci autospeciale cu apă şi spumă, fiind trimise şi o ambulanţă şi un echipaj de descarcerare.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul după aproximativ 20 de minute.