MENIU

O adolescentă din Gorj este posedată de mătușa ei moartă

O familie din Dănești trăiește de aproape trei săptămâni o poveste pe cât de dramatică, pe atât de înspăimântătoare: în miez de noapte, fiica lor își schimbă total comportamentul ca și cum ar fi posedată de demoni.

De fapt, copila spune că o vede pe baba Sofia, o rudă a familiei, decedată în luna aprilie, în Săptămâna Neagră, cum vine și întră în corpul ei, potrivit gorj-domino.ro. 

Din acel moment, povestesc oamenii, fetița e de nerecunoscut, capătă vocea femeii moarte, i se strâmbă degetele de la o mână exact cum le avea aceasta înainte de a deceda, practic, baba Sofia vorbește prin intermediul copilei. Martorii oculari afirmă că fata nici bunicilor nu le mai spune mamaie și tataie, ci cumnată și cumnate, precum femeia decedată.


Copila a fost dusă de părinți la mănăstire, iar zilele trecute mai mulți preoți au ținut o slujbă în gospodăria familiei, dar nu au reușit să alunge spiritul babei Sofia. Cei care au văzut-o pe fată se crucesc și declară că n-ar fi crezut vreodată așa ceva.
Făcându-i-se milă de drama fetiței și a familiei acestuia, fiul femeii decedate a anunțat autoritățile locale și mai apoi a adresat o cerere Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu prin care solicită exhumarea mamei sale, însă procurorii nu au luat încă o decizie.

Mai multe articole despre:
deces Gorj tânără mătuşa