MENIU

Nervi întinşi la maxim! Un şofer a blocat linia de tramvai

Nervi mulți și circulație dată peste cap, luni la prânz, în zona Spitalului de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. Circulația tramvaielor a fost blocată minute bune, după ce șoferul unui SUV și-a parcat mașina jumătate pe trotuar și jumătate în stradă.

Incidentul s-a petrecut pe strada Doctor Iosif Nemoianu, vizavi de Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara.

Șoferul unui autoturism Toyota a ales să își parcheze mașina pe trotuarul de lângă spital, însă, pentru că nu avea loc suficient, partea din spate a autoturismului a rămas pe carosabil.

Nu și-a dat seama că a blocat complet circulația tramvaielor, care nu mai aveau loc să treacă de mașina parcată. Mai multe garnituri au fost blocate din cauza bizonului, iar într-un final circulația a fost reluată după ce mai multe persoane au împins mașina pentru a putea face loc tramvaielor.

Mai multe pe Tion.ro.

Mai multe articole despre:
Timişoara şofer tramvai