Minunea reușită de Arsenie Boca vineri la o mănăstire din Ardeal
Peste 10.000 de pelerini au participat, vineri, la hramul Mănăstirii Prislop, unde cozile la mormântul părintelui Arsenie Boca din cimitirul mănăstirii au depăşit un kilometru, printre cei prezenţi numărându-se şi Gigi Becali. O minune s-a petrecut la slujba. Finanțatorul Stelei a anunțat că va da el banii pentru noua biserică.
Pelerinii au ajuns, vineri dimineaţă, la Mănăstirea Prislop, unde un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza a oficiat slujba religioasă prilejuită de sărbătorirea Sfântului Ioan Evanghelistul, hramul lăcaşului de cult, scrie voceatransilvaniei.ro.
În timpul slujbei, la mormântul părintelui Arsenie Boca din cimitirul mănăstirii s-au format cozi de peste un kilometru, câteva mii de persoane aşteptând să se roage la „sfântul neîncoronat al Ardealului”.
Cu prilejul hramului Mănăstirii Prislop a fost pusă piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici în curtea lăcaşului de cult, una mai mare în care să încapă peste 700 de persoane.
Prezent la eveniment, Gheorghe Becali a anunţat că el va ridica biserica.
“În faţa lui Dumnezeu eu am promis că voi ridica o biserică. În urmă cu două săptămâni când am sunat la mănăstire maica stareţă mi-a spus că tocmai în acea zi a primit aprobarea pentru a construi o nouă biserică, mai mare. Maica stareţă mi-a spus că nu crede că este o coincidenţă, ci o binecuvântare. Mă simt împlinit că eu, Gheorghe Becali, sunt binecuvântat să ridic biserica lui Isus Hristos aici în locul acesta sfânt”, a spus Becali.