MENIU

MESAJUL lăsat de politicianul care s-a sinucis, dându-și foc în mașină

Bărbatul din comuna băcăuană Pârgăreşti, care s-a sinucis dându-şi foc în maşina sa în faţa Finanţelor Publice din Oneşti, a scris celor de la Fisc, în finalul unei solicitări de încetare a executării silite, că este dispus să plătească "cu viaţa" pentru că nu şi-a administrat corect afacerile.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, înscrisul în care consilierul local Ciril Bucioacă ar fi dat de înţeles că ar intenţiona să se sinucidă a fost depus la Finanţele Publice din Oneşti la sfârşitul lunii iulie, atunci când, de altfel, a fost şi ultima sa prezenţă în sediul instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În respectivul document, bărbatul din Pârgăreşti solicită anularea licitaţiei prin care îi erau scoase la vânzare un spaţiu comercial şi un autoturism, în contul datoriilor de peste 40.000 de lei la bugetul de stat. În aceeaşi cerere, Ciril Bucioacă îşi exprimă dorinţa ca familia sa să vândă respectivele bunuri pe motiv că ar obţine preţuri mai bune, banii obţinuţi urmând să-i vireze în contul datoriilor la Fisc.

"În finalul acelei cereri, bărbatul susţine că este dispus să plătească cu viaţa pentru că nu şi-a administrat corect afacerile. O copie a documentului, care avea inclusiv antetul firmei sale, a fost depusă la dosarul în care se desfăşoară cercetări cu privire la acest caz de sinucidere”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Valerica Manole.

Mai multe articole despre:
Oneşti mesaj politician bărbat