Medicii legişti au anunţat cauza morţii băiatului de doi ani, dispărut din faţa casei
Copilul de doi ani dispărut, sâmbătă, din faţa casei sale din comuna Ocna de Fier, judeţul Caraş-Severin şi care luni a fost găsit decedat pe un deal a murit din cauza hipotermiei, potrivit medicilor legişti, care vor face analize suplimentare, având în vedere că băiatul avea afecţiuni cardiace.
Fostul procuror de caz Ion Teacă de la Parchetul Tribunalului Caraş-Severin a declarat marţi, corespondentului MEDIAFAX că medicii legişti au finalizat autopsia în cazul copilului, Beniamin Emanuel Bobic, iar cauza morţii este hipotermia.
Potrivit sursei citate, urmează ca medicii să mai facă unele analize de laborator, având în vedere că micuţul avea şi probleme cardiace.
"Cauza medicală a morţii copilului este hipotermia, nu există urme de violenţă pe corp. Urmează să se mai facă şi unele examene de laborator, având în vedere că minorul a avut probleme cu inima. Se fac analize pentru a se putea preciza cu exactitate dacă a murit de hipotermie sau din cauza inimii. Mama ştia că este bolnav", a declarat Ion Teacă.
Procurorul a mai spus că, în urma audierilor de luni, părinţii lui Beniamin Emanuel Bobic nu au fost reţinuţi, însă mama ar putea fi cercetată pentru ucidere din culpă.
"Părinţii au fost audiaţi verbal, pentru că nu am avut încă procedura, în lipsa rezultatului autopsiei. Mama ar putea fi cercetată pentru ucidere din culpă deoarece ea a fost acasă când a dispărut copilul", a afirmat procurorul.
Ion Teacă a mai spus că atunci când a fost găsit decedat băieţelul era îmbrăcat în alte haine decât cele declarate de mamă la momentul dispariţiei.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că atunci când a fost găsit copilul avea o căciulă neagră, şi nu albă, cum declarase iniţial mama.
"Nu au existat motive pentru ca părinţii să fie reţinuţi în urma audierilor. Într-adevăr, copilul era îmbrăcat altfel faţă de cum declara mama că era îmbrăcat la momentul dispariţiei. Avea o bluză albă cu dungi albastre şi o căciulă neagră", a declarat Ancuţa Cărbunaru.
Potrivit declaraţiilor iniţiale ale mamei, atunci când a dispărut copilul ar fi fost îmbrăcat cu o bluză albă, căciulă albă cu şnur, pantaloni negrii simpli şi ghete portocalii.
Cauza a fost declinată către Parchetul Judecătoriei Reşiţa.
Emanuel Beniamin Bobic, în vârstă de doi ani, a dispărut, sâmbătă, în jurul orei 16.00, din faţa casei sale din comuna Ocna de Fier, judeţul Caraş-Severin, unde se juca împreună cu fratele său. Tatăl copilului a observat că acesta dispăruse şi a sesizat imediat Poliţia din oraşul Bocşa, fiind începute căutările.
Luni, o femeie l-a găsit mort pe copil, pe un deal, la aproximativ doi kilometri distanţă de casă.