MENIU

Maşinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate de anul viitor

Hotărârea de guvern care prevede ridicarea maşinilor parcate neregulamentar i-a luat prin surprindere pe primari. Teoretic, decizia trebuie aplicată de la sfârşitul lunii ianuarie, adică după 30 de zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial. Mulţi edili spun însă că au nevoie de mai mult timp. Practic, ridicarea maşinilor ar putea începe abia după ce fiecare primărie va avea un serviciu specializat.

Sarcina ridicării maşinilor parcate ilegal se împarte între poliţie şi autorităţile locale, potrivit tvr.ro.

Maşinile vor fi ridicate de anul viitor. Deocamdată, primarii sectoarelor din Bucureşti aşteaptă clarificări. 

La Piatra Neamţ în schimb, autorităţile locale caută soluţii astfel încât să poată aplica legea imediat ce intră în vigoare. 

În trecut, în Sibiu, municipalitatea avea în dotare două utilitare pentru ridicarea autoturismelor parcate ilegal. Costurile de recuperare a maşinii erau cuprinse între 150 şi 500 de lei. Acum serviciul a fost desfiinţat, iar utilajele au nevoie de avize noi pentru a putea fi din nou utilizate. 

Ridicarea unui autoturism parcat ilegal se va face numai după 5 minute de la oprire. Nu vor putea fi luate pe sus maşinile care au pasageri în interior. 

Mai multe articole despre:
maşini parcare ilegală