Localitatea din România unde nimeni nu a divorțat timp de 300 de ani
Cei care sunt în pragul despărţirii şi simt că nu mai au nici un motiv pentru care să-şi împartă viaţa cu partenerul lor ar trebui să ştie că există o soluţie pentru impasul lor: "temniţa divorţului".
În Biertan, o localitate de lângă Sibiu, există o fortăreaţă care poate fi vizitată de turişti, dar în al cărei turn se află o cameră ce le este de mare ajutor cuplurilor în prag de despărţire. Este vorba despre temniţa divorţului, în care, cuplurile care nu se mai înţelegeau erau trimise să stea timp de două săptămâni.
Soţul şi soţia erau închişi într-o cămăruţă izolată, din spatele bisericii. În această "carceră", numită cuplurile aveau la dispoziţie un pat îngust, o farfurie, o lingură, o furculiţă, dar nu şi cuţit, o cană, un singur scaun şi o masă. Astfel, acestea erau nevoite să le împartă şi, după câteva zile de convieţuit în aceste condiţii, certăreţii renunţau la ideea separării.
Articolul integral pe Libertatea.ro.