Lacul din România care apare pe hărţi, dar în realitate nu există
Lacul Ceauru, care apare pe toate hărţile României ca având dimensiuni impresionante, ar fi trebuit să fie una dintre măreţele realizări ale Partidului Comunist Român. În realitate, acolo nu există mai mult de o baltă unde se adapă animalele, între tarlale de porumb şi printre buruieni.
Lacul Ceauru, care apare pe harta României în sud-vestul oraşului Târgu Jiu, ar fi trebuit să se întindă pe o câmpie vastă. Am pornit să explorăm locul împreună cu Aurel Bâzu, un localnic în vârstă de 82 de ani, care a fost expropriat din satul Ceauru în urmă cu aproape 50 de ani pentru a face loc lacului de acumulare, scrie adevarul.ro.
În locul lacului de pe hartă, care ar fi trebuit să aibă 3.000 de hectare de luciu de apă, adică să ocupe o zonă mai mare chiar decât municipiul Târgu Jiu, lângă care se află pe hartă, am găsit tarlale cultivate cu porumb şi alte culturi agricole, dar şi locuri pline cu vegetaţie şi mărăciniş. Accesul în zonă se face dificil, pe câteva cărări care pot fi străbătute doar la pas. Nici urmă de apa imensă care apare pe toate hărţile. Doar o mică baltă a mai rămas din imensul lac, unde animalele vin şi se adapă. Aurel Bâzu ne spune că, în primii ani de la construcţia barajului, locul a fost acoperit cu apă, însă cu timpul, s-a retras. Trei localităţi au fost strămutate atunci pentru amenajarea lacului.
Este vorba de satele Bălăceşti, Ceauru şi Şomăneşti. Peste o mie de familii au fost nevoite să se mute în alte locuri. Tot sacrificiul a fost în zadar, pentru că barajul nu a fost terminat şi a rămas doar pe hârtie.