MENIU

Întârzieri de aproape 19 ore pe liniile RATB, din cauza şoferilor care au parcat neregulamentar

Vehiculele parcate neregulamentar în Capitală au provocat, în primele 20 de zile ale anului 2016, întârzieri ale mijloacelor de transport în comun de circa 1.113 minute, adică de aproape 19 ore, potrivit datelor furnizate de Regia Autonomă de Transport București (RATB).

"Conform datelor deținute de Serviciul Dispecerizarea Circulației al RATB, în primele 20 de zile ale lunii ianuarie 2016, a fost înregistrat un număr extrem de mare de blocaje, care au dus la întârzieri enorme ale vehiculelor din traseu. Astfel, vârful de întârziere a fost atins pe 19 ianuarie de autobuzele liniilor 126, 300 și 368, care au fost blocate în total 150 de minute, pe strada Episcopiei nr. 3-7, pe sensul spre Calea Victoriei.

Artera a fost blocată, în aceeași zi, la aceeași adresă, între orele 11,50 — 12,20 (30 minute), între orele 16,30 — 16,55 (25 de minute), dar și între orele 18,10 — 19,45 (95 de minute), acest ultim interval reprezentând vârful timpului de blocaj pentru autobuze. Cel mai mare timp însumat al vehiculelor blocate a fost înregistrat în ziua de 20 ianuarie, când Dispeceratul a raportat întârzieri totale de 417 minute din cauza unor vehicule parcate neregulamentar", se arată în comunicatul RATB, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, cele mai afectate au fost tramvaiele liniilor 24, 36, 44 și 46, troleibuzele de pe liniile 65, 66, 70 și 85 și autobuzele liniilor 126, 178 și 226.

Regia de transport precizează că întârzierile înregistrate în ultima perioadă de mijloacele de transport în comun sunt cauzate și de defecțiunile tehnice apărute la vehicule, dar mai ales de "indisciplina și indolența partenerilor de trafic, care parchează mașinile neregulamentar, blocând accesul vehiculelor de transport în comun".

"Dacă, în cazul defecțiunilor tehnice apărute, RATB ia măsurile urgente care se impun pentru a reintroduce cât mai curând în traseu vehiculele afectate, în ceea ce privește deblocarea arterelor de circulație, regia bucureșteană de transport public nu are nicio atribuție", se precizează în comunicat.

RATB solicită public conducătorilor auto să respecte reglementările Codului rutier, întrucât cei mai afectați sunt călătorii, nemulțumiți pe bună dreptate că trebuie să aștepte în stații mijloacele de transport în comun, în condiții meteorologice extreme.