Incendiu provocat de petarde. Pompierii au intervenit să stingă flăcările la un apartament
Pompierii au fost solicitați în noaptea de Revelion în Constanța, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit din cauza petardelor. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită.
La fața locului s-a deplasat o mașină a pompierilor ISU și o Ambulanță. Incendiul a izbucnit la etajul 1 și a pornit, din primele informații, de la o petardă care a spart geamul balconului femeii, care se afla singură în casă.
O vecină a avut nevoie de intervenția medicilor de la ambulanță, care i-au acordat primul ajutor, scrie ziuaconstanta.ro.
Din fericire, incendiul s-a lăsat doar cu pagube materiale, arzând doar balconul, fără a exista victime.