Incendiu într-un bloc din Slatina. Zeci de persoane au fost evacuate
Două femei în vârstă de 40 şi 78 de ani au ajuns la spital, joi dimineaţa, după ce un incendiu le-a cuprins apartamentul în care locuiau în Slatina, pe strada Primăverii. 22 de persoane, printre care şi copii, au fost evacuate din bloc.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la materialele combustibile aflate într-un apartament, cu degajări mari de fum.
Concomitent cu intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii au acționat pentru evacuarea persoanelor aflate în locuințe.
Au fost evacuate 22 de persoane, două femei aflate în apartamentul unde se manifesta incendiul fiind preluate de echipajele medicale.
Mai multe pe realitateadeolt.net.