Gestul neaşteptat făcut de un ploieştean, ca să-şi verse nervii. "Multe nasoale în ultima vreme"
Enervat de ignoranţa autorităţilor, dar şi de nepăsarea multora dintre oameni, un ploieştean a decis să-şi verse nervii într-un mod inedit.
Mihai Constantinescu a scăpat de furie făcând un lucru constructiv. A deszăpezit, două nopţi la rând, un pasaj pietonal din Ploieşti.
Bărbatul a filmat totul, apoi a publicat clipul pe o reţea de socializare, unde şi-a explicat gestul astfel:
"Poate că eram supărat că am stat 12 ore în maşină, de Revelion, pe Valea Prahovei... poate eram nervos că eram depăşit şi pe stânga şi pe dreapta de cretini care nu doreau să stea la coadă ca şi mine...
Poate eram dezamăgit de oamenii din Ploieşti, poate eram iritat de faptul că la manifestările #colectiv un monarhist a zis că o să cheme jandarmeria să mă ia, pentru că zic nasoale (adevăruri) despre rege... Poate mă jenează că poliţia mă pune să îi pun botniţă câinelui meu, în timp ce în jur sunt câini comunitari periculoşi sau că prin spatele poliţiştilor, maşini cu numere dubioase şi geamuri fumurii trec pe roşu la semafor...
Poate m-a scos din minţi un puşti de 18 ani, care nu a auzit de Andrei Şaguna (cu SHhh) şi se ia de mine că de unde văd eu scris Sh? E Andrei şaguna... multe, multe nasoale în ultima vreme. Şi nu mai bine decât să ţin în mine nervii ăştia, nu mai bine mă exteriorizez constructiv?", a scris ploieşteanul.