MENIU

Gestul disperat al unui bărbat care și-a pierdut locul de muncă. Cere să fie eutanasiat

<p>Gestul disperat al unui bărbat care și-a pierdut locul de muncă. Cere să fie eutanasiat</p>

Un bărbat din Borşa, Maramureş, disperat din cauza pierderii locului de muncă şi a sărăciei în care trăieşte familia, a înregistrat o cerere de eutanasiere, la primăria din oraş, informează Vocea Transilvaniei.

Grec Gavrila (48 de ani), cel care până acum jumătate de an se considera capul familiei, a ajuns în ipostaza de a-și condamna familia la moarte, din disperarea că nu le mai poate oferi condiții normale de viață, scrie Cancan.ro. 

“După ce mi-am pierdut locul de muncă, unde am lucrat ca electrician, și aveam o vechime de patru ani, am căutat să-mi găsesc de muncă, însă mi-a fost imposibil. Am auzit că pentru cei cu situații dificile se oferă ajutoare de la primărie. Am fost acolo și m-am simțit cel mai umilit om din lume când mi-au explicat că noi nu putem beneficia pentru că nu avem niciun venit! Care este rostul ajutorului, dacă nu pentru cei care nu au nimic?!”, a declarat Grec Gavrila, potrivit aceleiași surse. 

Bărbatul a afirmat nu poate să se uite la familia sa cum suferă și că își dorește cu disperare să muncească.

“Singurul venit este alocația copiilor! Motiv pentru care am înregistrat o cerere de eutanasiere la primărie, însă nu am primit niciun răspuns. Nu le-am spus nimic copiilor, iar soția nu mi-a spus nimic când i-am zis de intenția mea. Sunt un om disperat care vrea să muncească, nu pot să mă uit la familia mea cum suferă atât de mult!”, susține bărbatul.

Cei cinci membri ai familiei Gavrila locuiesc în conditii greu de imaginat, având doar o camera pe care trebuie s-o împartă cu toții.

 

Mai multe pe Vocea Transilvaniei.