Firea nu renunță la taxa pe oxigen. Va propune o variantă îmbunătățită
Gabriela Firea a declarat că va ține cont de părerile cetățenilor, și de exemplu, cetățenii care stau cu chirie și nu își pot face buletin de București sau au achiziționat mașina în leasing de la o firmă din alt județ, ar putea fi excepții de la plata vinietei.
Primarul Gabriela Firea a declarat că va îmbunătăți proiectul care vizează introducerea vinietei pentru autoturismele care nu sunt înmatriculate în București-Ilfov, interdicția mașinilor sub Euro 3 de a intra în centrul Capitalei și taxă de acces pentru cele Euro 3, după finalizarea perioadei de dezbatere publică.
Mai exact, Gabriela Firea a declarat că va ține cont de părerile cetățenilor, și de exemplu, cetățenii care stau cu chirie și nu își pot face buletin de București sau au achiziționat mașina în leasing de la o firmă din alt județ, ar putea fi excepții de la plata vinietei.
”În urma publicării proiectului ”Oxigen pentru București” pe site-ul Primăriei am primit foarte multe mesaje din partea cetățenilor, îi asigur pe aceștia că am citit și mesajele și pro și contra, că am reținut toate observațiile făcute de bucureșteni și nebucureșteni. Vă invit și pe d-voastră consilierii generali de la toate grupurile politice să alăturați acestui demers de a avea un oraș curat, să luăm în serios problema poluării și să nu o mai politizăm. Proiectul prezentat de mine acum două săptămâni poate deveni proiectul nostru, voi trata cu maximă seriozitate toate propunerile pe care ni le veți trimite individual. În sinteză, cele mai multe observații sunt legate de imposibilitatea de a mai avea de la 1 ianuarie un autoturism înmatriculat în alt județ, dar care se deplasează în București fără vinieta B. Am ținut cont de observațiile care relevă faptul că sunt și situații de înțeles, care ar trebui să fie regăsite sub forma unor excepții. De exemplu, cetățenii care deși au domiciliul în București, nu pot înmatricula mașina aici deoareceau preluat un leasing de la o societate înregistrată pe raza altui județ și care garantează că la finalul leasingului își vor înmatricula autoturismul în Capitală. Sau cetățeni care sunt de bună-credință, înțeleg că nu este corect pentru Capitală să plătească taxe și impozite în alt oraș deși folosesc drumurile din București, dar neavând buletin de București, nu au posibilitatea fizică să înmatriculeze mașina aici. Am dat două exemple”, a declarat Gabriela Firea la începutul ședinței de Consiliu General, marți.